7 sept. 2008
O gaură neagră cât 16 sori strică socotelile astronomilor
Descoperirea sugerează că în Universul cunoscut ar putea exista găuri negre singulare chiar mai dense decât se considera a fi posibil
Când o stea masivă îşi încetează viaţa, straturile ei exterioare „explodează" şi se împrăştie în spaţiu, dând naştere unei supernove, în timp ce interiorul se prăbuşeşte în el însuşi, provocând apariţia unei aşa-numite „găuri negre".
Numele provine de la faptul că, după teoria lui Einstein, acest miez extrem de dens emite un câmp gravitaţional atât de mare încât nici măcar lumina nu mai poate scăpa din el şi, prin urmare, tot ceea ce putem vedea este o pată neagră.
Măsurători recente pun la îndoială aceste teorii şi emit o alta, numită „teoria singularităţilor", care pretinde că nu toate găurile negre sunt plasate în centrul unei galaxii, existând şi unele izolate, care formează un sistem binar împreună cu o stea.
Găurile negre formate conform teoriei clasice nu puteau atinge mase mai mari decât cea echivalentă cu masa a zece sori condensaţi. Mulţi astronomi au făcut calcule sofisticate şi au demonstrat că, după formulele lui Einstein, există o limită superioară a masei pe care o poate atinge o gaură neagră.Teoria spune că, peste această cifră, stelele care generează găurile negre nu sunt stabile. În centrul galaxiilor însă pot exista găuri negre mult mai dense, care ar putea avea mase de milioane de ori mai mari decât cea a Soarelui, dar în acest caz, spun astronomii, explozia găurii negre este împiedicată şi contrabalansată de imensa masă a galaxiei propriu-zise. Altfel, într-un oarecare punct din spaţiu (deci nu în centrul unei galaxii), calculele spun că gaura neagră nu poate fi mai densă decât zece sori la un loc.
Şi totuşi, există!
Descoperirea unei găuri negre care cântăreşte de 15,7 ori mai mult decât Soarele a sticat puţin teoriile îmbrăţişate de savanţi până acum. „Obiectul", care a fost botezat „M33 X-7", nu ştia, vezi bine, ce tragedii va provoca în sistemele de ecuaţii integro-diferenţiale ale astronomilor! El şi-a permis să existe şi să cântărească neîngăduit de mult.Prima reacţie a celor care l-au descoperit a fost să considere că au greşit şi să-şi reia măsurătorile. Jerome Orosz şi colegii săi de la Universitatea San Diego, din California, au măsurat de câteva zeci de ori valorile semnalelor primite.
Cu ajutorul telescopului Gemini North, din Mauna Kea, Hawaii, care are un diametru de 8,2 metri, astronomii americani au reuşit nu doar să-şi confirme calculele, ci chiar să traseze orbita acestei găuri negre, ce „aleargă" printre galaxii însoţită de o stea uriaşă.
Cum de rezistă?
Este pentru prima oară când pământenii reuşesc să observe un sistem binar format dintr-o gaură neagră şi o stea, care orbitează una în jurul celeilalte, de parcă ar „valsa" prin Univers. De la noi, din cauza acestei rotaţii, se poate vedea când steaua, când gaura neagră, fiecare acoperind-o pe cealaltă în mod desăvârşit.
Steaua care rezistă lângă gaura neagră uriaşă este ea însăşi „o brută", cam de 70 de ori mai masivă decât Soarele nostru. Ceea ce contrazice din nou ce noi ştiam până acum, şi anume că sorii care au o compoziţie chimică apropiată de cea a Soarelui pierd cea mai mare parte a masei lor în timpul „vieţii", astfel încât atunci când „mor" sunt prea mici ca să mai poată crea o gaură neagră mai „masivă" decât vreo zece sori, cel mult.
Ca să poată justifica ceea ce văd, astronomii spun acum că pierderea de masă ar putea fi mult mai mică în cazul stelelor alcătuite exclusiv din cele mai uşoare elemente cunoscute de noi. Noua teorie, emisă de astrofizicianul Stanford Wooslez, de la Universitatea Santa Cruz, din California, spune că stelele „pure", care nu conţin alte elemente decât hidrogen şi heliu, nu pierd masă şi pot ajunge să fie atât de gigantice încât să „hrănească" o gaură neagră precum M33 X-7 şi totuşi să continue să existe.
Stelele pure existau în Universul primordial
Profesorul Charles Bailyn de la Universitatea Yale spune că, la început, adică imediat după Big Bang, existau numai stele pure şi unele dintre ele au devenit atât de mari încât, după ce au explodat în supernove, au generat găuri negre imense, de mii de ori mai dense decât Soarele, care au atras în jurul lor zone în tregi din Univers, formând astfel primele galaxii.„Astfel de stele pure ar mai putea exista şi nu este exclus ca, poate chiar în timp ce noi vorbim, undeva – departe de noi – o nouă gaură negră supragigantică să curbeze spaţiul din jurul ei şi să genereze o nouă galaxie", spune Bailyn într-un articol din New Scientist.
NASA reia supravegherea găurilor
Noile teorii au determinat discuţii aprinse între astronomi şi, la insistenţele acestora, misiunea NuSTAR a fost imediat reluată, deşi fusese închisă în 2006, din lipsă de fonduri. Misiunea prevede lansarea satelitului cu acelaşi nume (Nuclear Spectroscopic Telescope Array), pentru a studia găurile negre cu ajutorul razelor-X de înaltă energie, care au fost prea puţin folosite până acum pentru studiul spaţiului cosmic.
NASA a anunţat deja că noul proiect face parte din categoria misiunilor „Small Explorer", va costa 105 milioane de dolari şi lansarea propriu-zisă este programată pentru anul 2011. Echipamentul ce va fi plasat pe acest satelit va fi capabil să detecteze orice fel de găuri negre, de la cele mai mici, care sunt doar de câteva ori mai masive decât Soarele nostru, până la cele gigantice, care ar putea „cântări" de milioane de ori mai mult decât el.
Astronomii se aşteaptă ca noul telescop să obţină date mult mai precise decât Chandra, care şi el scanează cerul cu raze X, dar de joasă energie, care adeseori nu pot penetra norii de praf stelar ce se interpun pe direcţia de înregistrare.
Ce se află în jurul găurilor negre?
Noua misiune are şi scopul de a determina ce anume se află în jurul găurilor negre, întrucât savanţii ar vrea să înţeleagă cum se produc uriaşele jeturi de materie ce ţâşnesc adeseori din ele. Chiar şi resturile aruncate prin spaţiu în urma exploziei unei supernove sunt interesante, pentru că ele pot dezvălui multe date despre energiile dezlănţuite odată cu apariţia unei găuri negre.Sigur, noi fiind foarte departe, nu putem măsura decât radiaţiile undelor gamma ce ajung până la noi, dar corelându-le cu distanţele pe care le parcurg, matematicienii reuşesc să extragă informaţii „suculente", care surprind prin precizie atunci când sunt interpretate corect.
„Faptul că sunt încă atât de multe aspecte mistere legate de găurile negre şi rolul lor în formarea galaxiilor este îngrijorător pentru cei care sunt acum prinşi într-un amplu program spaţial, ce vizează cucerirea Sistemului Solar şi, în viitor, a sistemelor vecine. Nu putem să plecăm la drum fără să ştim, cât de cât, la ce ne putem aştepta", explică Lara Harrison, unul dintre responsabilii NASA cu acest program.
Găurile negre nu sunt nici găuri şi nici negre
Când vine vorba despre teorii despre găurile negre, oricine poate să-şi dea cu părerea. Chiar şi copiii au propriile lor idei şi sunt gata să discute oricând despre modul în care aceste găuri „mănâncă" tot ce e în jurul lor.
Cinstit vorbind, nu există nimic mai teribil decât un hău fără capăt, capabil să „curbeze" lumina şi timpul. Puţini ştiu însă ce înseamnă cu adevărat o gaură neagră şi cam ce forţe sunt învinse pentru ca această prăbuşire să fie posibilă.
Primul aspect care trebuie să fie reamintit este imensul spaţiu complet gol care se află în noi şi în jurul nostru. Toţi ştim că moleculele, fie ele organice sau anorganice, sunt alcătuite din atomi, iar atomii, din nuclee şi electroni ce se învârt în jurul lor. Atomii reprezintă „cărămizile" din care este făcut Universul şi nimic nu poate fi imaginat fără ei.
Adeseori uităm însă cam cât de mult vid există în fiecare dintre ei. Ca să fie mai clar, dacă nucleul unui atom l-am mări cât o minge de baschet, pe care am plasa-o în centrul Bucureştiului, electronii ar fi cât firimiturile de pâine şi cei mai apropiaţi s-ar învârti în jurul acestei mingi, trecând pe undeva pe la Ploieşti! În rest nu e nimic. Oricât de ciudat ar părea, majoritatea covârşitoare a spaţiului din interiorul oricărui corp, oricărei planete şi oricărei stele este gol!
Când spunem că interiorul unei stele care moare se prăbuşeşte în ea însăşi şi formează o gaură neagră ne referim de fapt la „înghesuirea" elementelor componente ale atomilor, prin ruperea aşa-numitelor forţe grele, care ţin electronii la o atât de mare depărtare de nucleul care îi atrage.
Odată ce bariera s-a rupt, materia se poate condensa aproape infinit, ajungând să ocupe un loc mult mai mic decât iniţial. Prin urmare, gaura neagră nu este o gaură. E cât se poate de plină, mai plină decât orice altceva.
Şi apoi nu e chiar neagră
Din cauza masei enorme înghesuite într-un spaţiu mic, găurile negre creează forţe de atracţie care pur şi simplu curbează spaţiul, răsucindu-l sub forma unei spirale înfăşurate pe o pâlnie.
Capătul pâlniei nu este străpuns şi materia sau lumina absorbite nu trec dincolo de ea, ci se înghesuie din ce în ce mai mult în centru. Astăzi, tocmai această mişcare a materiei din jurul unei găuri negre semnalează prezenţa ei.
Astronomii spun că în centrul g alaxiilor este, de regulă, o astfel de gaură neagră, care se vede de fapt ca cel mai luminos punct de pe cer, pentru că în imediata ei vecinătate se aglomerează mii de stele, a căror lumină se suprapune şi pentru noi pare să vină din acelaşi punct.
Prin urmare, unele dintre găurile negre sunt, de fapt, cele mai strălucitoare puncte din Univers. Restul, numite singularităţi, au vieţi ciudate, departe de galaxii şi trăiesc în cadrul unui „menaj" celest, numit sistem binar, alături de o stea gigantică, din care fură neîncetat materie.
Cele mai spectaculoase imagini din Google Sky!
De cand a fost introdus, cu doi ani in urma, Google Earth a reprezentat o modalitate grozava de exploatare a Pamantului. Luna trecuta, giganticul motor de cautare a introdus o noua optiune in cadrul Google Earth, Google Sky, ce permite exploatarea Universului. Imagini de rezolutie mare au fost preluate de la NASA's Hubble Space Telescope, Space Telescope Science Institute, Sloan Digital Sky Survey, si Digital Sky Survey Consortium pentru a va incita interesul astronomic. De la nebuloase si galaxii pana la stele si comete, noi am colectat cateva imagini splendide din Google Sky.
O pereche de galaxii in spirala
Datorita telescopului spatial Hubble, putem vizualiza doua galaxii in spirala, trecand una pe langa cealalta. Potrivit astrologilor, aceste doua galaxii executa un dans celest, cu stele ce graviteaza si gaz de la fiecare galaxie, la o distanta de 100 de mii de ani lumina in spatiu.
Nu, galaxia Sombreo nu este situata intre gaura neagra Tequila si cuasarul Acapulco. Este stralucitoare, nuclee neobisnuit de largi formeaza coroana unui sombrero in timp ce rama reprezinta o orchestra de praf.
Aceasta galaxie bariera, situata la aproximativ 70 de milioane de ani lumina fata de noi, este una dintre cele mai largi galaxii fotografiate vreodata de telescopul Hubble. Spiralele acesteia nu se contopesc in centru ci incep din capetele acesteia. Bariera are 150 de mii de ani lumina de la un capat la celalalt.
.JPG)
Aceasta colectie magnifica de gaz si praf formata de stelele din apropiere este denumita nebuloasa Carina. Privelistea reprezinta o magnifica opera de arta cu spirale abstracte, miscare implicita si culori palide.
Iata o cometa masiva indreptandu-se furioasa spre o galaxie, in constelatia Ursa Major. In cazul in care exista viata in aceasta galaxie, sa speram ca va carmi la timp.
Acest manunchi de culori, precum fumul ridicat in urma artificiilor, reprezinta resturile unei explozii stelare, in cadrul unei galaxii din apropiere.
Cu aproximativ o mie de ani in urma, astronomii chinezi si japonezi au observat o lumina stralucitoare, atat in cursul zilei cat si noaptea, pentru doi ani de zile. Mai tarziu, aceasta a fost identificata ca o nebuloasa, ramasa in urma unei explozii stelare, localizata la 6300 de ani lumina fata de Pamant.
Este universul infinit? Nimeni nu stie cu siguranta. Tot ce putem spuen este ca se extinde atat de departe caty putem privi cu telescoapele pe care le deschidem. Aceasta imagine – raportata a fi cea mai adanca imagine a Universului pe care o detinem.
.JPG)
Credeati ca doar adolescentii au izbucniri dramatice. Aceasta stea a avut implozie de proportii astronomice, una capturata de telescopul Hubble.
Aceasta reprezinta una dintre cele mai clare imagini ale galaxiei Whirlpool. Bratele galaxiei creaza buchete de noi stele datorita gravitatiei ce comprima hidogenul.
Va suna familiar? Cunoscut sub denumirea de Beehive Cluster, aceasta colectie de stele gigantice, rosii si albe este vizibila cu ochiul liber pe cerurile intunecate, in constelatia Cancerului, intre lunile februarie si mai. Se crede ca acesta ar fi unul dintre primele obiecte studiate de Galileo Galilei in 1600.
Aceasta imagine spectaculoasa din Newbuloasa Vulturului a fost facuta de telescopul Hubble. Aceasta nebuloasa este cunoscuta si sub denumirea de Stalpii Creatiei datorita zonelor negre ce o strabat si se cred ca a fi ramasitele unor stele.
Nebuloasa Helix este una dintre cele mai apropiate de Pamant, la o distanta de 650 de ani lumina. Faima sa nu rezida in faptul ca e o imagine potrivita pentru tricourile cu capete de scheleti, ci in faptul ca a aparut la televizor in serialul Battlestar Galactica.
Nebuloasa Cone reprezinta una din imaginile timpurii surprinse de telescopul Hubble, dupa reziviile aduse acestuia in 2002. Cand imaginile acesteia au ap-arut pentru prima data, mai multi oameni i-au dat numele de Nebuloasa Iisus deoarece acestia credeau ca-i vad chipul lui Iisus in apropierea varfului.
Aceasta nebuloasa neobisnuita este la o distanta de 3000 de ani lumina fata de Pamant. Datorita nodurilor, jeturilor si scanteilor de gaze si praf, ochiul cosmic este cosiderat una dintre cele mai complexe nebuloase cunoscute. Astrologii sunt de parere ca un sistem dublu-stelar se ascund in spatele aceste structuri spectaculoase.
Ati confundat vreodata centura Orion cu coada Leului? Google Sky va ofera un ghid al celor 88 de constelatii vizibile de pe Pamant. Pentru a regasi constelatiile vizibile noaptea pe cerul dumneavoastra, consultati mai intai Google Earth pentru a va regasi casa. Efectuati zoom si schimbati pe Google Sky.10 septembrie, încă un sfârşit al lumii: Big Bang
Big Bang este considerat a fi explozia "supei primordiale" prin care s-a născut Universul, acum peste 13 miliarde de ani. Ce legătură are naşterea cu sfârşitul?
În 10 septembrie (ţineţi minte data!), la LHC (Large Hadron Collider), cel mai mare accelerator de particule din lume, situat sub pământ, între Franţa şi Elveţia, pe o distanţă de 27 de kilometri, va începe experimentul care poate explica începuturile Universului, dar unii zic şi că poate pune capăt vieţii. Cercetătorii (inclusiv cercetători români) vor să recreeze în laborator Big Bang-ul şi se aşteaptă să depisteze "bosonul lui Higgs", denumit în literatura de specialitate şi "particula lui Dumnezeu" - particula încă neobservată şi nedemonstrată, dar veriga lipsă pe seama căreia fizicienii pun crearea materiei. Nu seamănă foarte tare povestea asta - deşi mai "ştiinţifizată" - cu o altă poveste celebră, Turnul lui Babel?
Cercetătorii ştiu că, dacă experimentul reuşeşte, el poate explica însăşi formarea Universului, cu tot ce înseamnă el, inclusiv aşa-numita "materie întunecată" (materia nedetectabilă care ar fi majoritară în Univers şi datorită căreia există atât de multă forţă gravitaţională în spaţiu, inexplicabilă prin existenţa corpurilor cereşti observabile), dar şi cu găurile negre (puncte foarte dense de materie cu o forţă gravitaţională imensă) aferente. Ei, din cauza acestora, unii cercetători se tem. Doi oameni de ştiinţă, Walter Wagner şi Luis Sancho, avertizează că experimentul ar putea crea găuri negre suficient de mari încât să înghită tot Pământul. Asta îmi aminteşte de un alt epidsod celebru din istorie: E pur si muove!
Am încercat mereu să înţeleg fizica în sensul ei de ştiinţă a existenţei. Nu ştiu dacă experimentul va reuşi - a mai existat unul similar în SUA, dar pe o suprafaţă mai redusă, care însă a eşuat. Dar dacă reuşeşte, mi se pare fenomenal să fim contemporanii lui.
Te plângi?
Te plângi că ai salariul prea mic? Ce zici de el?
Te-ai plictisit de aceleaşi jocuri? El nu are alternativă.
Te plângi că nu-ţi plac legumele? Ei nu.
739 de teste nucleare în Area 51
Destul de sadică, pe un corp care pare puţin fals. Dar hei, cine sunt eu ca să mă exprim?
Mie partea drăguţă cu Area 51 mi se pare cea care ţine strict de testele pe care le face armata americană aici. Avioane ultra-secrete cu viteze super-sonice de deplasare (şi care au creat multe dintre miturile OZN-urilor), bombe nucleare care explodează în deşertul de la Nevada una după alta (739 până în acest moment, zice wikipedia), arme şi spionaj, o poveste fascinantă care menţine interesul pentru armata americană crescut. Ce spirit combativ nu şi-ar dori să fie părtaş la fenomenul Area 51? Este, probabil, visul oricărui voluntar american. Branding Area 51: perfect!
În fotografie, Area 51 din satelit. Au publicat-o ruşii, după aia a publicat-o şi NASA, iar armata americană s-a arătat puţin ofuscată şi uite aşa ne creşte încrederea şi în independenţa instituţiilor de stat americane. Se vede lacul sărat secat unde aterizează multe dintre avioanele super-sonice, pista convenţională de aterizare care tranzitează aroape toată baza, hangarele în care nu ştim ce se petrece, dar cică unii au filmat nişte autopsii, iar dezbaterea continuă cu privire la presupusa bază top top top secret subterană, care i-ar putea adăposti pe locatarii ei de toate bombele atomice ale Universului.
Încă un lucru foarte drăguţ despre Area 51 este faptul că-i situată în Nevada, un stat odinioară ocupat de triburile indiene. Sunt curioasă cum mai arată copiii lor - dacă or mai fi - după 739 de teste nucleare. Dacă nu s-or fi făcut 740 până am terminat eu postul ăsta.
Postări
