17 sept. 2008
Descoperire soc: mutantii exista in subsolurile Moscovei
Ar putea fi un scenariu bun pentru Hollywood, dar de data aceasta, este pura realitate: insecte de dimensiuni neobisnuite traiesc in subsolurile uneia dintre cele mai mari capitale europene, se anunta in publicatia online Pravda.ru.
Stirea a tinut prima pagina a ziarelor moscovite dupa ce Vadim Mikhaylov, seful uneia dintre multele echipe de cautatori de relicve subterane ale fostei URSS, a facut socanta declaratie.
Mikhaylov sustine ca a realizat inclusiv o inregistrare video in care apar viermi lungi de 3-4 centimetri sau lacuste de marimea unei cesti de cafea, toate imaginile fiind surprinse in apropiere de centrul Moscovei. Membrii echipei sale mentioneaza ca au descoperit chiar si gandaci ce atingeau lungimi de 10 centimetri.
„De multe ori ai impresia ca subsolurile Moscovei sunt o poarta catre alta lume. Oamenii exploreaza spatiul dar, pentru mine, lumea subterana este mult mai incitanta si mai misterioasa”, declara Vadim Mikhailov.
Biologii rusi sunt de parere ca astfel de vietati ar fi putut aparea datorita unei mutatii. Nu este exclus ca acestea sa fi fost cauzate de posibilele deseuri radioactive depozitate in subteran in timpul fostei Uniuni Sovietice.
In schimb, autoritatile moscovite s-au abtinut de la orice declaratie asteptand, in schimb, o confirmare a autenticitatii inregistrarii realizate de Mikhailov.
Sursa:Pravda
21 decembrie 2012 – Apocalipsa sau coincidenta?
Oracolele au prezis o apocalipsa care va avea loc in timpurile noastre, centrata in jurul anului 2012. Toate sugereaza ca ceva se va intampla in acea zi. Chiar daca majoritatea au fost scrise in urma cu sute de ani, acuratetea lor intereseaza in mod special lumea moderna, deoarece previziunile apocaliptice pe care le contin se refera in mod special la perioada pe care noi o traim in prezent. Este o profetie sau doar o coincidenta?
Maya a fost una dintre cele mai cunoscute civilizatii din Mezoamerica. Istoria maya cunoaste trei faze: perioada preclasica, care incepe in jurul anului 2600 i.Cr., clasica si postclasica, perioada care s-a incheiat cu cateva secole in urma, desi sunt voci care sustin ca populatia maya nu a disparut cu adevarat niciodata. Perioada cuprinsa intre anii 250 e.n. si 900 e.n., cunoscuta si sub numele de perioada clasica, avea sa insemne apogeul culturii mayase. Domeniile vaste pe care acestia le ocupau, incluzand teritoriul actual al Mexicului, Guatemalei, nordul Belizelor si vestul Hondurasului, au contribuit la supravietuirea si perpetuarea acestei civilizatii pentru o lunga perioada de timp.
Desi nu mayasii au fost cei care au pus bazele astrologiei, epigrafiei, scrisului sau sistemelor calendaristice, ci le-au preluat de la o puternica civilizatie antecesoare, olmecii, aceste stiinte au fost desavarsite de catre mayasi. Nici cunostintele de arhitectura si inginerie nu le erau straine. Marturie a acestui fapt stau constructiile care le-au supravietuit timp de secole: arhitectura ceremoniala, incluzand piramide care serveau drept temple, palate si observatoare astronomice, rezervoare subterane in care colectau si pastrau apa de ploaie, toate construite fara ajutorul uneltelor de metal. In jurul anului 300 e.n., mayasii au adoptat un sistem de conducere ierarhic, condus de regi si de nobili. Civilizatia s-a dezvoltat intr-un regat foarte bine structurat in timpul perioadei clasice. Societatea lor era formata din mai multe state independente, fiecare dintre ele avand atat o societate agricola rurala, cat si intinse localitati urbane, construite in jurul lacasurilor de cult. Declinul a inceput dupa anul 900 e.n., cand, din motive inca ramase neintelese, mayasii din regiunile sudice si-au abandonat orasele. Ulterior, formatiunile nordice au fost integrate in civilizatia tolteca, ceea ce le-a prelungit existenta si cultura pana in jurul anului 1200. Cateva formatiuni periferice au continuat sa existe pana la venirea conquistadorilor, la inceputul secolului XVI.
Conceptul de calendar mayas in sine este unul complex, asta deoarece nu exista doar unul, ci trei astfel de calendare. Primul dintre ele este calendarul religios, care are nevoie de 260 de zile pentru a completa un ciclu religios. Cel de-al doilea este cel solar, care are 365 de zile, numit Haab. Echivalentul a ceea ce cunostem noi in prezent a fi un an, insemna la mayasi echivalentul unui Tun, 20 de Tun inseamna un Katun, 20 de katun este echivalentul unui Baktun (aproape 400 de ani), iar 13 Baktun inseamna Marele Ciclu de 1 872 000 zile sau 5 200 de Tun, adica 5 125 de ani. Primele doua calendare erau folosite pentru a prezice influente care puteau schimba destinul, preziceri personale sau evenimente apropiate. Insa nici unul dintre ele nu contine teribila sentinta care da nastere unor dezbateri din ce in ce mai aprinse, pe masura ce momentul se apropie. Toate acestea sunt prevazute de un al treilea sistem, cel numit “Calendarul cel lung.”
Calendarul gregorian, pe care il folosim in prezent, a fost introdus in Europa in 1582. Conform acestuia, Pamantul face o orbita completa in 365,25 de zile, cu o eroare de 0.0003 %, o masuratoare destul de exacta, avand in vedere ca a avut loc in urma cu 400 de ani. Calenadrul mayas este derivat din cel al predecesorilor lor, olmecii, a caror cultura dateaza cu 3000 de ani mai devreme. Acestia, fara a avea la indemana instrumentele secolului XVI european, au reusit sa aproximeze un an in 365,2420, deci cu o eroare de 0.0002 %, o masuratoare mult mai precisa si, mai ales, facuta mult mai devreme.
Oamenii de stiinta au incercat sa coreleze sistemul de numerotare al calendarului mayas cu calendarul gregorian, inca de la inceputul acestui secol. Aceasta corelatie, cunoscuta sub denumirea de corelatia GMT, a fost finalizata in 1950. Astfel, inceputul Marelui Ciclu sau ziua 0.0.0.0.0. ii corespunde datei de 11 august 3114 I.Cr. si se termina in 13.0.0.0.0 sau 21 decembrie 2012. De-a lungul decadelor ce au urmat, multe dezbateri s-au focusat pe gasirea corelatiei exacte dintre cele doua calendare. Majoritatea cercetatorilor din domeniu sunt de acord insa ca aceasta echivalare este cat se poate de exacta, ceea ce inseamna ca intr-adevar, sfarsitul calendarului maya corespunde datei de 21 decembrie 2012.
In 21 decembrie, in timpul solstitiului de iarna, o conjunctura planetara mai putin obisnuita va avea loc: Pamantul se va alinia cu Soarele, care se va afla in mijlocul ecuatorului galaxiei Caii Lactee, alcatuind ceea ce vechii maya numeau “Copacul sfant”. Ciudata aliniere nu va fi brusca, ci este pregatita de cateva mii de ani, pentru a avea loc in data de 21 decembrie 2012, la ora 11:11 a.m. GMT. Conform credintei mayase, centrul galaxiei este uterul cosmic: loc al mortii, al transformarii, al regenerarii si al renasterii. Acest moment marcheaza finalul calendarului.
2012: oracole, vrajitori, prezicatoare, hexagrame, calendare, internet
Nu doar mayasii sunt de parere ca ni se pregateste ceva. Numeroase documente, carti sau marturii pastrate par sa vina in sustinerea teoriei sabiei lui Damocles.
Cu putin timp inaintea erei noastre, traia intr-o pestera vestita Sybilla, prezicatoarea lui Apollo, care isi scria viziunile, dupa iesirea din transa, pe frunze de stejar. O parte dintre acestea au fost colectionate si pastrate in ceea ce reprezenta templul lui Jupiter. Dupa una dintre viziuni, prezicatoarea a anuntat ca viata pe Pamant va avea 9 perioade a cate 800 de ani. Conform acesteia, omenirea tocmai traverseaza ultima perioada. Pe langa asta, ea a mai prevazut ascensiunea Imparatului Constantin si nasterea lui Isus cu 20 de ani inainte, ceea ce i-a indreptatit pe multi sa o considere o precursoare a crestinismului.
I Ching sau “Cartea schimbarilor” era folosita in general pentru previziuni si sfaturi de natura personala. Citirea se facea pe baza unor hexagrame, formate din linii continue sau intrerupte, existand 64 de combinatii posibile. Insa de la un oracol personal, I Ching a devenit in ultimele decade un soi de carte a apocalipsei. Totul a pornit de la controversatul cercetator Terence McCanon, care a realizat o reprezentare grafica matematica a celor 64 de hexagrame care compuneau I Ching, din care a reiesit un soi de harta a timpului. Acesta a recunoscut un tipar in cele 64 hexagrame, pe care le-a transpus intr-un grafic, in care se regaseau date importamte ale istoriei omenirii. Diagrama incepe din anul 1000 i.e.n., momentul crearii cartii I Ching. Printre altele, McCanon a observat ca anul caderii imperiului roman sau cele doua razboaie mondiale sunt marcate grafic cu o linie descendenta, in vreme ce in dreptul datei descoperirii Lumii Noi exista o linie ascendenta. Insa curiozitatea acestui tabel grafic este data de faptul ca se incheie in dreptul datei care ii corespunde calendaristic lui 21 decembrie 2012.
O alta prezicatoare care a trait in Anglia la inceputul anilor 1 500, denumita mama Shipton, despre care se spune ca ar fi fost jumatate umana si jumatate fiinta supranaturala, vine sa sutina prezicerile altor oracole, adaugand chiar unele noi. Aceasta a anticipat corect moartea lui Henric al VIII-lea, domnia reginei Victoria, marea ciuma sau ororile celor doua razboaie mondiale si apocalipsa, cand conform viziunilor acesteia, jumatate din populatia planetei va pieri.
Una dintre cele mai exacte surse privitoare la ipotetica apocalipsa este calendarul mayas, deoarece ofera o data concreta a ceea ce va sa fie sfarsitul lumii: anul, luna si ziua. Este o predictie exacta venita de la o civilizatie care isi lua calendarul in serios, obsedata de tinerea socotelii timpului, intr-atat de exact, incat au putut prezice eclipse in viitorul indepartat. Calendarul este si profetic: 5 martie 1519 este data exacta la care mayasii au prevestit sosirea conquistadorilor condusi de Cortes. In acea zi, istoria consemneaza debarcarea capitanului spaniol pe tarmurile Lumii Noi. In 21 decembrie 2012 calendarul mayas isi incheie un mare ciclu, caruia, cel putin in aparenta, nu-i mai urmeaza nimic.
Astronomii moderni confirma calculele mayasilor. Pamantul se va afla intr-un aliniament exact cu Soarele si cu centrul Caii Lactee, un eveniment galactic care are loc o data la 25 800 ani. Nimeni nu stie exact care vor fi efectele acestui aliniament asupra Pamantului, insa geofizicienii au o teorie care vine in sustinerea prezicerilor mayase: este vorba despre fenomenul inversarii polilor, in cadrul caruia acestia isi inverseaza pozitiile, cauzand catastrofe naturale in lant care vor zgudui lumea intreaga: cutremure, tsunami, incendii care vor avea ca rezultat pagube materiale si pierderi importante de vieti omenesti. Aceasta ar fi totodata si ultima catastrofa pe care omenirea ar trebui sa o infrunte. Albert Einstein este unul dintre primii oameni de stiinta care au sustinut aceasta teorie inca din 1955. Un nou studiu al Universitatii Princeton dezvaluie faptul ca Pamantul nu se confrunta cu aceasta schimbare dramatica pentru prima data. In urma cu 800 de milioane de ani, Polul Nord se afla in mijlocul Pacificului, iar Alaska se afla la ecuator. Miscarea nu s-a petrecut brusc, ci de-a lungul unei lungi perioade de timp.
Dincolo de oracole, calendare si magicieni, stiinta moderna vine cu propria sa previziune asupra datei la care lumea se va sfarsi. Este vorba despre world wide web, care a reusit sa creeze un circuit de comunicare fara precedent in istoria omenirii. Internetul poate fi mai mult decat un simplu punct de referinta al previziunilor apocaliptice. Acesta a devenit chiar mijlocul de transmitere al unui astfel de mesaj, care de aceasta data nu apartine unei vrajitoare care traieste intr-o pestera si nici unei carti chinezesti. Profetii insapimantatoare au inceput sa apara dintr-o directie care nici macar nu este umana, un “oracol” numit “web-bot”. Programul scaneaza world wide web-ul pentru a sorta informatiile legate de viitor, avand ca rezultat o serie de profetii, care sunt in final, la fel de ambigue ca si oracolele lumii antice. Acesta incearca sa citeasca starile inconstiente ale omenirii, scanand masiv limbajul folosit in mii de site-uri web. Procesul implica mai multe programe numite “paienjeni” sau “agenti”, care citesc tot internetul, in cautarea unor anumite cuvinte-cheie. Programul a fost conceput initial pentru realizarea unor previzuni financiare, legate de bursa si de investitii. In 2001, unii programatori au observat ca rezultatele obtinute erau mai mult decat simple informatii financiare. Frazele au inceput sa se lege, sa se combine cu anumite date din calendar, incepand sa primeasca un sens. Specialistii si-au dat seama ca ar putea avea de-a face cu niste predictii legate de evenimente viitoare. Unul dintre evenimentele majore pe care dezlegarea acestor fraze le-a putut prezice sunt chiar atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
Daca intr-adevar acest sistem functioneaza, atunci viitorul nu arata prea roz: pe langa calamitati naturale, conflicte armate, apare si data de 2012. Web-Bot prezice ca anumite catastrofe vor lovi Pamantul la acea data, ca urmare a unei alinieri stranii a planetelor.
Sunt voci care sustin ca mayasii nu au mai inregistrat nimic dincolo de aceasta data fatidica, insa exista documente care par sa contrazica acest lucru. Anumite ramasite ale culturii mayase vorbesc si despre alte evenimente care au loc dupa 2012. Multe dintre acestea sunt prezentate sub forma unor date foarte indepartate. Intr-una dintre tablitele inscriptionate de la Palenque, apare o alta data a calendarului, 1.0.0.00.8 5 Lamat 1 Mol, echivalentul datei de 21 octombrie 4772, cu aproape 3 000 de ani in viitor. Regele Pacal din Palenque a prezis ca la aceasta data un important eveniment mayas isi va sarbatori a 88-a aniversare, sugerand astfel ca acesta nu credea ca lumea se va termina in 2012.
In ciuda imensei publicitati si discutiilor care se desfasoara pe seama acestui eveniment ce se apropie, Susan Milbrath, curator la Muzeul de Istorie Naturala din Florida, a declarat in numele comunitatii arheologice ca nu a fost descoperit, pana in prezent, vreun document care sa ateste ca maya credea ca lumea se va sfarsi in 2012, ci doar ca in acel moment se va incheia un mare ciclu calendaristic, care fara indoiala va avea si urmari la nivel planetar, dar nu neaparat apocaliptice. “Pentru vechii maya, data reprezinta o mare sarbatoare de incheiere a unui intreg ciclu”, declara Sandra Noble, director executiv la Foundation for the Advancement of Mesoamerican Studies din Florida. In viziune acesteia, intreaga isterie mediatica declansata in jurul acestui eveniment, nu este decat o ocazie de castig pentru anumite parti. Parerea acestora este sustinuta si de E. Wyllys Andrews, director la Universitatea Tulane:”Va fi un alt ciclu. Stim cu siguranta ca civilizatia maya stia ca mai fusese un astfel de ciclu inainte, ceea ce implica si faptul ca stiau ca va urma un altul.”
Unii oameni de stiinta sunt de acord asupra faptului ca, in ciuda metodelor si mijloacelor stiintifice de care dispunem, nu putem prevedea viitorul intocmai. Pentru acestia, mesajul profetiilor este ca trebuie sa ne pastram o atitudine optimista in ceea ce priveste viitorul. Tot timpul oamenii s-au gandit ca sfarsitul lor este aproape, l-au anticipat si l-au asteptat. Pana in prezent, insa, s-au inselat de fiecare data.
Facts - Alte sfarsituri ipotetice
8 septembrie 2040 – Aliniere planetara, despre care se crede ca va avea efecte nefaste asupra Pamantului, provocand, in mod special, cutremure foarte puternice
2076 – sfarsitul calendarului musulman
2240 – sfarsitul calendarului evreiesc
Cat de mici suntem in Univers?
Fascinatia pentru nemarginirea banuita a Universului sau pentru misterele creatiei sale i-a facut pe oameni sa acumuleze cat mai multe cunostinte despre planete, stele si constelatii aflate la sute sau mii de ani-lumina de Pamant. Aflati dintotdeauna in cautarea unor surse de putere din care sa isi adape orgoliul si nevoia de a infrange temerile si frica fata de orice este necunoscut si ascuns, oamenii au uitat de multe ori puterea stiintei, in favoarea acumularii de bunuri frivole si perisabile.
Nu a durat foarte mult pana cand lectia a fost invatata. Sursa adevaratei puteri nu vine din lucrurile materiale, ci din ceea ce mintea umana poate sa cunoasca, sa cuprinda, sa inteleaga. Prin urmare, puterea umana isi are sursa in cunoastere si tot de acolo ii vine si slabiciunea. Omul a savurat prima iesire in spatiu ca pe o victorie asupra necunoscutului in care s-a avantat, manat de drogul cunoasterii. Insa tot atunci, imensitatea acelui spatiu, l-a facut sa vada cat de mic este.
In prezent, stiinta si tehnologia ne dezvaluie noi si noi lumi, nebanuite pana de curand, sori imensi care se lupta cu intunericul in alte colturi intunecate ale galaxiei. Vi se pare ca Pamantul este urias in comparatie cu Mercur sau cu Pluto? Ce ati zice atunci de faptul ca Soarele noastru este doar un punct pe langa stelele rosii supergigantice ascunse de praful solar in imensitatea galaxiei sau de faptul ca daca doar una dintre ele ar fi situata in centrul sistemului nostru solar ar avea o dimensiune suficient de mare pentru a inghiti toate planetele pana la Jupiter sau chiar Saturn?
Astronomii utilizeaza termenii de raza solara si masa solara pentru a compara marimea si greutatea altor stele. O raza solara este echivalentul a 690 000 de kilometri, iar o masa solara se traduce in 2 x 1030 kilograme, altfel scris 2,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000. Diametrul soarelui este de 1.392×109 metri. Astronomii au incercat de nenumarate ori elaborarea unei liste a celor mai mari stele din galaxie, stabilita in functie de diametrul aproximativ al acestora, insa aceasta se transforma continuu, cunoscand in multe cazuri rasturnari dramatice de situatie, cauzate de noi descoperiri sau de variatii ale masuratorilor.
O astfel de lista adusa la zi, plaseaza steaua VY Canis Majoris in fruntea clasamentului cu un diametru mai mare de 1800 pana la 2100 de ori diametrul Soarelui din sistemul nostru solar, urmata de VV Cephei cu un diametru solar mai mare de 1600 pana la 1 900 de ori fata de cel al astrului zilei, in timp ce V354 Cephei si KW Sagitarii depasesc diametrul Soarelui de 1520 de ori, respectiv 1460 de ori.
Jupiter este cea mai mare planeta din sistemul nostru solar, fiind in acelasi timp de doua ori si jumatate mai masiva decat toate celelalte planete ale sistemului luate la un loc. Apartinand grupului uriasilor gazosi, Jupiter are un diametru de 142 984 kilometri la ecuator si o densitate de 1 326 g/cm3. Diametrul planetei este de 11 ori mai mare, iar volumul este echivalentul a 1 317 de pamanturi, facand ca acesta din urma sa para un pitic pe langa gigantul gazos.
Soarele, fara de care viata pe Pamant nu ar putea fi posibila, este in acelasi timp si cel mai mare corp ceresc, reprezentand singur un procent de 99.8 % din masa sistemului solar. Privita in trecut ca o stea mica si relativ lipsita de importanta, in prezent, se stie ca soarele este mai stralucitor decat alte 85% stele care intra in componenta galaxiei noastre, dintre care majoritatea sunt pitici rosii. Soarele orbiteaza centrul Caii Lactee la o distanta de aproximativ 26 000 sau 27 000 de ani-lumina de centrul galactic, indreptandu-se in general in directia lui Cygnus, si completand o miscare de revolutie in aproximativ 225 – 250 milioane de ani. Soarele este de 332 900 mai masiv decat Pamantul, iar temperatura nucleului sau atinge 15 milioane de grade Celsius, suficient cat sa sustina o fuziune termonucleara. Varsta sa a fost aproximata la 4.6 miliarde de ani. Suprafata solara este de 11 990 de ori mai mare decat cea a planetei noastre, volumul este echivalentul a 1 300 000 de pamanturi, in vreme ce masa sa este cat 332 946 de pamanturi.
Este cea mai stralucitoare stea din constelatia Bootes si a treia ca stralucire pe cerul noptii, dupa Sirius si Canopus, fiind localizata in Norul Local Interstelar, la o distanta de 36.71 de ani-lumina. Arcturus este o stea uriasa rosie de tipul K1.5 IIIpe (pe – emisiile specifice, indica faptul ca spectrul de lumina al stelei este neobisnuit si are multe linii de emisie). Acest fenomen nu este neobisnuit in ceea ce priveste gigantii rosii, insa Arcturus face subiectul unui caz special. Este de cel putin 110 ori mai luminos decat Soarele, insa puterea luminii sale este influentata de faptul ca lumina pe care o emana este de tip infrarosu. Puterea totala de emisie o intrece de 180 de ori in intensitate pe cea solara, insa are o eficienta mai mica, deoarece temperatura la suprafata este mai scazuta decat cea a Soarelui. Masa sa este de 3.4 ori mai mare, in vreme ce diametrul il depaseste cu 31.45 pe cel al Soarelui.
Este o stea variabila semiregulara, localizata la 427 de ani-lumina departare de Pamant. Este cea de-a doua stea ca stralucire din constelatia Orion si cea de-a noua pe cerul noptii. Astronomii sunt de parere ca steaua are doar cateva milioane de ani vechime, insa a evoluat foarte repede din cauza dimensiunilor sale uriase. Betelgeuse este un supergigant rosu si una dintre cele mai mari stele cunoscute. Prin comparatie, daca aceasta s-ar afla in centrul sistemului nostru solar, suprafata sa s-ar intinde pana la granita dintre Marte si Jupiter, inghitind Mercur, Venus, Pamant si Marte. Astronomii au apreciat ca in cateva mii de ani, avand in vedere varsta si marimea sa, steaua va exploda si se va transforma intr-o supernova. Din fericire pentru noi, axa sa de rotatie nu este indreptata catre Pamant, prin urmare, este putin probabil ca radiatiile de tip gamma, emise in timpul exploziei, sa ne afecteze ecosistemul, chiar daca distanta dintre cele doua nu este foarte mare. Luminozitatea sa vizuala tradusa variaza intre de 4 520 si 14 968 puterea solara, de-a lungul unei perioade de variabilitate de 2 335 de zile. Betelgeuse are de 20 de ori masa Soarelui si de 662 diametrul acestuia.
Localizata in constelatia Scorpionului, Antares se incadreaza la categoria supergigantilor rosii, ocupand locul al 16-lea in topul celor mai stralucitoare stele. Cu un diametru de 700 de ori mai mare decat cel al Soarelui, o plasare ipotetica a sa in centrul sistemului solar ar echivala cu disparitia planetelor Mercur, Venus, Pamant si Marte. Steaua se afla la 600 de ani-lumina de sistemul nostru solar, iar luminozitatea sa vizuala este de 10 000 ori puternica decat cea solara. Deoarece steaua radiaza o parte insemnata a spectrului sau sub forma de infrarosii, luminozitatea bolometrica este de 65 000 de ori mai mare decat cea a Soarelui. Masa stelei este aproximata la a fi intre 15 si 18 mai mare decat cea solara. Cea mai buna perioada pentru observarea lui Antares este in jurul datei de 31 mai in fiecare an, deoarece atunci se afla in opozitie cu Soarele.
Pistol Star este una dintre cele mai luminoase stele cunoscute din Calea Lactee. Botezata dupa forma nebuloasei Pistol, pe care o lumineaza, Pistol Star este localizata la aproximativ 25 000 de ani-lumina de Pamant, in constelatia Sagetator. Marimea ei ii permite sa fie vizibila cu ochiul liber, insa praful interstelar o face imposibil de reperat in lumina vizibila. Steaua a fost descoperita la inceputul anilor ’90 cu ajutorul telescopului Hubble. Se crede ca aceasta a aruncat in spatiu echivalentul a 10 mase solare de materie in timpul unei combustii gigantice care a avut loc in urma cu 6 000 de ani. Vantul stelar generat de Pistol Star este de 10 miliarde de ori mai puternic decat cel al Soarelui. Varsta sa exacta nu este cunoscuta, insa astronomii se asteapta ca aceasta sa se transforme intr-o supernova in urmatorii 3 milioane de ani. Luminozitatea este apreciata ca fiind cu 1.7 milioane mai mare decat a Soarelui, radiind in 20 de secunde aceeasi cantitate de energie pe care acesta o produce intr-un an. Diametrul sau este mai mare decat orbita pe care Pamantul o descrie in jurul Soarelui in interiorul sistemului nostru solar.
Este un sistem stelar binar localizat in constelatia Cefeu, aflata la o distanta de aproximativ 3000 de ani-lumina de Pamant. Supergigantica rosie, VV Cephei A, se afla alaturi de o pitica albastra, despre care insa nu exista foarte multe informatii, VV Cephei B. Cele doua se afla intr-o interconexiune, iar materia pare sa curga dinspre primul, catre cel de-al doilea. VV Cephei A este una dintre cele mai mari stele, despre care s-a crezut pana de curand ca este fruntasa galaxiei in ceea ce priveste marimea. In prezent se situeaza pe locul trei, dupa ce a fost declasata de Canis Majoris, in jurul careia exista insa o serie de controverse in randul astronomilor. VV Cephei A, supergigantul, este de tipul spectral M2 si are diametrul mai mare decat cel al Soarelui cu 1 600 pana la 1 900. Daca ar fi plasat in sistemul nostru solar, sistemul binar ar depasi orbita lui Jupiter, apropiindu-se de Saturn. VV Cephei este cu 275 000 pana la 575 000 mai luminos decat Soarele. Ca si in cazul altor supergiganti, vantul solar atinge aici viteze de 25 de kilometri pe secunda. Oamenii de stiinta cred despre VV Cephei B ca are aproximativ 100 de mase solare, insa luminozitatea sa sugereaza doar 25 pana la 40 mase solare, prin urmare dimensiunea exacta a ramas necunoscuta. Este foarte probabil ca in cateva mii sau poate milioane de ani, gigantul rosu sa isi urmeze soarta, transformandu-se intr-o supernova, ceea ce inseamna ca mica stea albastra, VV Cephei B, poate fi aruncata in cosmos, unde va incepe o cariera de stea singuratica.
VY Canis Majoris (VY Cma) este o stea rosie hipergigantica localizata in constelatia Canis Major. Este cea mai mare si una dintre cele mai stralucitoare stele cunoscute, fiind localizata la aproximativ 5 000 de ani-lumina de Pamant. Observatiile asupra stelei sunt de data oarecum recenta, fiind inca controversate si contestate. Profesoara Roberta M. Humphreys de la Universitatea din Minnesota a estimat diametrul stelei ca fiind intre 1800 si 2100 de ori diametrul Soarelui, propulsand-o in fruntea topului celor mai mari stele cunoscute. Masuratorile in ceea ce priveste suprafata planetei sunt contestate, criticii acestora sustinand ca ele nu sunt suficient de exacte. Pentru a ilustra mai bine dimensiunile gigantesti ale stelei, daca aceasta ar fi plasata in centrul sistemului nostru solar, suprafata sa ar ajunge pana la orbita lui Saturn, insa cei care nu sunt de acord cu rezultatele doctorului Humphreys sustin ca nu ar depasi orbita lui Marte, la fel ca si alti giganti rosii. Daca am considera ca raza solara este de 2100, luminii i-ar trebui mai mult de 8 ore pentru a parcurge circumferinta stelei, estimata la de 2600 de ori circumferinta Soarelui. In plan ipotetic, daca un om ar putea parcurge suprafata lui Canis Majoris cu piciorul, avand o viteza de 5 kilometri pe ora, timp de 8 ore pe zi, acesta ar inconjura steaua in 650 000 de ani, in comparatie cu cei 2 ani si 11 luni necesari pentru a indeplini aceeasi misiune pe Pamant sau 310 ani si 7 luni pe Soare.
Sursa: Descopera
Postări
