Avem analfabeţi. Ce facem cu ei?

Aceasta este România pe care noi, cei cu laptopuri, apă caldă şi pastă pentru albirea dinţilor n-o vedem, n-o cunoaştem. Iar când o vedem, râdem de ea. Preferăm s-o vizionăm 2.16 minute la televizor şi ni se pare pitorească, în sensul denaturat al cuvântului. Peste alte 5 minute, uităm de ea, iar dacă n-am uitat-o, o facem uitată. Cât mai curând. Nu vrem să intrăm în lumea lor, nu ne interesează dacă mâine iau toţi foc şi poate ne-ar deranja puţin, pentru că ne ies nişte bancuri din repertoriu.

Nimeni nu e atât de bun samaritean încât să încerce să schimbe ceva în lumea lor. Să-i aducă printre noi, să-i dezveţe de furat şi de minţit, să-i facă deci utili pentru societate. Sunt milioane de oameni care parazitează sistemul, însă vina e a sistemului.

Big Bang Reloaded. Naşterea Universului, în pragul desecretizării

LHC, prezentat în detaliu.
LIVE WEBCAST DE LA CERN.
Experţii din cadrul Centrului European pentru Cercetare Nucleară - cea mai importantă instituţie dedicată cercetării originilor materiei - au instalat în subteran cel mai mare şi mai puternic detector de particule creat vreodată: un dispozitiv cântărind 12.000 de tone, desfăşurat într-un tunel cu o lungime de 27 de kilometri, având ca principal component, pe lângă alte 14 părţi, un uriaş magnet de 2000 de tone, 16 metri înălţime, 17 metri lăţime şi 13 metri lungime. Proiectul LHC - Large Hadron Collider, un proiect finanţat de 20 de state, este inaugurat miercuri, 10 septembrie 2008 şi a costat 5,4 miliarde €. Se va produce la o adâncime de 92 de metri sub centrul de cercetare situat la graniţa dintre Elveţia şi Franţa, în apropiere de Geneva. Iniţiat în urmă cu 15 ani, experimentul ar trebui să facă lumină în ceea ce priveşte formarea Universului prin explozia primară. Astfel, acceleratorul va provoca ciocnirea particulelor sub-atomice, la viteze comparabile cu cea a luminii, pentru a creea condiţii similare cu prima fracţiune de secundă după Big Bang.

LHC permite studierea interacţiei gravitaţionale la distanţe mai mici de un micron; ce cunoaştem până acum este doar ce face gravitaţia la distanţe mari, de ordinul unui milimetru. O altă soluţie pe care cercetătorii speră să o descopere cu sprijinul LHC este confirmarea existenţei particulei Higgs, un boson care ar înzestra cu masă toate celelalte particule. Supranumit „particula lui Dumnezeu”, demonstrarea existenţei ei ar explica de ce „suntem grei”, de ce există particule fără masă (fotoni, neutrini), şi particule cu masă. Alţi cercetători speră chiar să afle informaţii despre posibila existenţă a unor multiple dimensiuni, dincolo de cele recunoscute tradiţional. Măsurătorile experimentale de la LHC, deja estimat ca Mecca ştiinţei contemporane, ar vrea să explice inclusiv „materia întunecată”, teoria supersimetriei, a stringurilor, plus „Dark Energy”. Una peste alta, oricare ar fi rezultatul experimentului, cu siguranţă că vor fi făcute noi descoperiri, iar imaginea omului asupra constituenţilor Universului se va lărgi.

Dincolo de aşteptările entuziaste, numeroase voci din comunitatea ştiinţifică susţin că refacerea condiţiilor Big Bang ar putea determina apariţia unor găuri negre, care s-ar mări şi ar „înghiţi” Pământul. Aşadar, ar putea oferi informaţii preţioase despre formarea Universului, dar în cel mai rău caz ar putea să însemne sfârşitul lumii. Astfel, aşa cum declară unul dintre specialiştii care au depus o cerere de ultim moment pentru întreruperea experimentului – Otto Rossler, găurile negre rezultate în urma exploziei ar putea creşte în aproximativ patru ani şi ar putea atrage Terra în ele. Chimistul german a spus că CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară) a admis că proiectul iniţiat de ea ar putea duce la apariţia unor găuri negre, însă nu le consideră periculoase.

Iniţiatorii proiectului resping categoric afirmaţiile lui Rossler, asigurând opinia publică de siguranţa experimentului: „În ultimele miliarde de ani, natura a generat milioane de astfel de coliziuni pe Pământ, iar planeta încă există”, se arată într-un raport CERN. De altfel, au fost prezentate trei rapoarte oficiale care conchid că nu există „nici o bază pentru nici o ameninţare imaginabilă”. Rapoartele admit totuşi că există o posibilitate redusă ca LHC să creeze găuri negre mărunte cu durată de viaţă redusă sau „monopoluri magnetice” care distrug protonii din atomi, însă a menţionat că nici unul dintre scenarii nu ar putea duce la un dezastru. „Nici un indiciu nu sugerează că acceleratorul prezintă vreun risc.” Mai exact, şansele ca aceste găuri negre să se producă sunt foarte mici. Dacă ele vor apărea, ar fi pentru prima dată când oamenii de ştiinţă ar observa efectul cuantic al gravitaţiei. Ele ar avea masa mai mică decât a unui atom şi s-ar vaporiza imediat după apariţie, ca atare nu ar putea „absorbi” Terra.

Demersul lui Rossler nu a fost primul de acest gen. În primăvara acestui an, doi oameni de ştiinţă au intentat un proces împotriva LHC la o instanţă judecătorească din Hawaii. Intenţia este cu atât mai ciudată cu cât un organism interguvernamental european cum este CERN nu se supune unei instanţe din Hawaii. Au fost invocate motive financiare ca explicaţie. Concret, Walter Wagner şi Luis Sancho puneau pe tapet posibilitatea ca acceleratorul să genereze o gaură neagră minusculă care va înghiţi Pământul sau unele particule numite „strangelets”, care vor transforma planeta într-un bulgăre de materie moartă. Wagner, doctorand în fizică şi specialist în raze cosmice, a mai iniţiat procese de acest gen, cu ocazia inaungurării acceleratorului de ioni grei relativişti al Laboratorului Naţional Brookhaven (SUA). Nu a avut nici atunci succes, iar acceleratorul respectiv nu a generat evenimente catastrofale. Despre Luis Sancho nu există date academice sau biografice.

AMENINŢĂRI CU MOARTEA

Cu doar trei zile înainte de inaugurare, cercetătorii sunt ameninţaţi chiar cu moartea în cazul în care nu opresc proiectul. CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară), cea care a iniţiat experimentul LHC, a primit numeroase e-mail-uri şi telefoane de la cetăţeni îngrijoraţi şi „cercetători cu jumătate de normă”, aşa cum i-a numit presa. Frank Wilczek, câştigător al Premiului Nobel şi profesor la celebra Universitate MIT, se numără printre cei care au fost ameninţaţi cu moartea în ultimele zile. „Sunteţi răi şi periculoşi şi veţi distruge lumea” sau „Sunt foarte îngrijorat, vă rog, spuneţi-mi, copiii mei vor fi bine?” sunt doar două dintre mesajele primite. Purtătorul de cuvânt al CERN, James Gillies, a precizat că foarte multe persoane deoresc să întârzie sau să oprească experimentul, dar nu există nicio şansă să se întâmple aşa ceva.

CĂLĂTORII ÎN TIMP

Prof.Irina Arefeva şi dr.Igor Volovici, de la Institutul Matematic Steklov din Moscova, cred că prin acest experiment, omenirea ar putea face cunoştinţă cu călătoriile în timp. Ei susţin că energiile dezvoltate de LHC sunt concentrate într-o particulă subatomică, de miliarde de ori mai mică decăt un micron, reprezentând temelia universului. Gravitaţia terestră ar produce însă distorsiuni în acest cuantum spaţio-temporal, energia produsă de LHC poate distorsiona timpul, astfel încât acesta s-ar „întoarce înapoi” în aşa-numite „găuri de vierme”. Desigur, şi această opinie este contrazisă de alţi colegi specialişti.

Dr.Brian Cox, de la Universitatea Manchester, susţine că „Energia miliardelor de raze cosmice care au penetrat atmosfera terestră vreme de cinci miliarde de ani este cu mult mai mare decât cea produsă la LHC, ca atare ar fi logic ca eventualii călători temporali să se afle deja aici. Nu cred că experimentul desfăşurat în Elveţia va face lumină în ceea ce priveşte existenţa găurilor de vierme şi cu atât mai puţin ne va face să ne trezim în laborator cu vizitatori din viitor.”

CĂTRE ZERO ABSOLUT

Odată încheiată testarea, patru experimente vor produce date ce vor fi trimise de LHC către o reţea de 100.000 de calculatoare. ATLAS, CMS (Compact Muon Solenoid), ALICE (A Large Ion Collider Experiment), LHCb, Totem şi LHCf sunt acronimele celor patru experimente principale, respectiv două secundare, şi utilizează imense detectoare subterane care vor identifica coliziunile dintre particule, furnizând date care pot fi produse în imagini mari. Din datele cu o rată de transfer de 1,8 GB/secundă, cercetătorii ar trebui să îşi dea seama dacă s-au format alte particule la formarea Universului în timpul Big Bang-ului şi să descopere în ce s-au transformat aceste particule lipsă. Vor fi utilizaţi protoni de foarte mare energie, concentraţi în două fascicule care circulă în contrasens. Pe mare parte din traseu, cele două fascicole străbat două pompe de vid separate, dar ele se ciocnesc în cele patru puncte ale experimentelor principale.

DETECTORUL ACCELERATORULUI ALICE. FOTO LA 360 DE GRADE

La ultimele teste efectuate, a fost atins un prag minim de temperatură a acceleratorului de particule: 1,9 grade Kelvin (-271 de grade Celsius), o temperatură mai rece decât cea estimată în spaţiul cosmic îndepărtat (de 2,7 grade Kelvin). În imensul tunel subteran, LHC a fost echipat cu mii de magneţi într-un inel întins pe 27 de kilometri, care trebuie să facă faţă unei intensităţi de până la 12.000 de amperi. Magneţii vor fi menţinuţi în aceste condiţii de temperatură cu ajutorul heliului lichid, iar procesul de răcire durează, în total, aproximativ două săptămâni. Magneţii trebuie să fie „superconductori”, adică să poată canaliza curentul electric cu rezistenţă zero şi foarte puţină pierdere de energie. Heliul devine „superlichid” la 2,2 grade Kelvin, ceea ce îi permite să dirijeze căldura foarte rapid şi să răcească eficient. Fiecare sector al acceleratorului de particule conţine circa 200 de circuite electrice, iar acestea pot îngloba până la 154 de magneţi sau unul singur. Când acceleratorul de particule va fi pornit, va funcţiona la cinci trilioane de electroni-volţi, apoi va fi oprit pe parcursul iernii, astfel încât magneţii să poată fi acomodaţi cu energii de şapte trilioane de electroni-volţi. Când maşinăria este rece, operatorii injectează razele în inelul principal, în direcţii opuse, strecurându-le prin fiecare sector al LHC, cu o viteză apropiată de cea a luminii, până când vor închide cercul. La puncte prestabilite, razele se vor ciocni, iar un sistem de sincronizare va fi folosit pentru ca sectoarele să se comporte ca şi cum ar fi un sigur dispozitiv.

EXPERIMENTUL LHC PE ÎNŢELESUL TUTUROR

Cercetătorii care lucrează la experimentele din cadrul complexului au realizat un clip muzical în care explică accelerarea particulelor şi antimateria pe înţelesul tuturor. Devenit hit global cu peste un milion de vizualizări pe YouTube, piesa rap este compusă şi interpretată de un fost ofiţer de presă al CERN. Kate McAlpine, 23 de ani, este mulţumită de rezultat: „Deşi cei cu morgă academică sunt de părere că piesa subminează ştiinţa, cred că majoritatea oamenilor au fost plăcut impresionaţi.” Termenii ştiinţifici alambicaţi ca cei de mai sus lipsesc cu desăvârşire din piesă, iar temele sunt expuse într-o manieră accesibilă tuturor cunoscătorilor de limbă engleză. În plus, imaginile au fost filmate în zone LHC, unde vor fi surprinse ciocnirile particulelor. „Oamenii care lucrează acolo ne-au aruncat priviri ciudate, poate doar pentru că purtam halate de laborator. Nimeni de la CERN nu poartă aşa ceva!”, a spus McAlpine.

Sursa: Antena 3