feedburner
Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

feedburner count

22 sept. 2008

De ce-ar fi chimia si matematica mai importante decat ecologia?!?

Secolul XXI va fi ecologist sau nu va fi deloc.
ecologie
Orice guvernare, fie de dreapta sau de stânga, ar trebui să aibă un singur deziderat: poporul guvernat trebuie să fie mai deştept şi mai sănătos după acest mandat! Asta înseamnă prevalenţa educaţiei, sănătăţii şi mediului asupra consumismului şi profitului de cont curent. Bunăoară, în visele mele, priorităţile economice se circumscriu celui mai important minister care nu există: cel al armoniei cu universul… Desigur că, între ceea ce cred eu şi ceea ce ar trebui să fie, este aceeaşi distanţă ca între războiul din Irak şi salvarea balenelor cu cocoaşă, sau între un experiment cu bombă atomică şi unul de cercetare a influenţei telefoniei mobile asupra dispariţiei celui mai important polenizator al lumii, albina.

Lumea trebuie regândită şi resetată: de ce credeţi că învăţarea formulei acidului clorhidric este mai importantă decât consecinţele asupra mediului în urma construirii hidrocentralei de la Porţile de Fier?!? De ce ar trebui să ştim mai mult despre integralele analizei matematice decât despre alimentaţia sănătoasă?!? De ce ar trebui să construim conducte de gaz cu nume de operetă şi n-ar trebui să impunem prin lege obligativitatea substituirii centralelor de bloc cu cele de energie solară?!? De ce e atât de inextricabilă, inefabilă şi imuabilă bătălia pentru cercetarea militară în dauna ştiinţei precipitaţiilor?!? De ce e musai să ştim cum funcţionează motorul în patru timpi în loc să fim tobă de ECOLOGIE?!?

Jurnalul acestei lumi este plin de violenţe, răfuieli şi bătălii în numele opiumului din Afganistan, a resurselor petroliere din Orientul Mijlociu, a dominaţiei democraţiei armate sau a construcţiilor megalomanice personale. Filozoful şi antropologul american Karl Popper spunea că secolul XX a fost unul bun, în care omul l-a ajutat pe om ca niciodată altcândva. El ne dă de înţeles că niciodată omul nu s-a preocupat de sănătatea şi de securitatea sa mai mult ca în secolul XX.

Da, e adevărat, în secolul XX s-a inventat ONG-ul şi UNESCO, UNICEF şi ONU, au apărut Mandela şi Maica Tereza, Bono şi Martin Luther King, Gandhi şi Dalai Lama, dar şi războaiele cu cele mai multe victime din istoria omenirii. Într-adevăr, nicicând educaţia nu a fost mai finanţată ca în secolul XX, dar nici nu a fost mai indispensabilă pentru supravieţuirea Planetei. Niciodată nu a fost mai stringent să ştim cum funcţionează Pământul, decât în secolul în care trăim.

Există patru mari religii şi cu Fotbalul cinci, miliarde de fanatici religioşi şi telespectatori în numele Făcătorilor, Învăţătorilor şi Gladiatorilor Lumii, dar nu există încă miliarde de Ecologişti în numele celei de-a şasea mari religii: Ecologia, adică ştiinţa comuniunii şi convieţuirii Omului cu şi în Mama Natură.

Nu ştiu dacă prevalenţa doctrinară a educaţiei este afiliată ideologiilor de stânga sau nu, dar dacă-i aşa, eu unul mă stângesc de nu vă vedeţi! Pentru că această Planetă aparţine copiilor, iar ei o pot salva, nu uitându-se la Naruto sau jucându-se Warcraft 2, în timp ce extincţia speciilor de care depindem se întâmplă cu o viteză meteoritică, ci învăţând de ce şi cum existăm.
Şi aşa cum se spune că eşti ceea ce: Gândeşti/Mănânci/Dăruieşti/Făptuieşti, aşa putem spune şi că: Mai eşti doar ceea ce salvezi!

Observatii:Lipsa de educaţie poate fi invocată până la 20, hai, 25 de ani, după aceea, nici dacă singura locuinţă sau mamă ţi-ar fi maidanul, nu mai poţi invoca lipsa de educaţie. Vine o vreme când mintea proprie îţi este un educator suficient.” - Ileana Vulpescu

Autor: DANIELA TONTSCH
Sursa: VerdeCrud

Nu gasesti ce cauti? Incearca aici...