feedburner
Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

feedburner count

7 sept. 2008

10 septembrie, încă un sfârşit al lumii: Big Bang


Big Bang este considerat a fi explozia "supei primordiale" prin care s-a născut Universul, acum peste 13 miliarde de ani. Ce legătură are naşterea cu sfârşitul?

În 10 septembrie (ţineţi minte data!), la LHC (Large Hadron Collider), cel mai mare accelerator de particule din lume, situat sub pământ, între Franţa şi Elveţia, pe o distanţă de 27 de kilometri, va începe experimentul care poate explica începuturile Universului, dar unii zic şi că poate pune capăt vieţii. Cercetătorii (inclusiv cercetători români) vor să recreeze în laborator Big Bang-ul şi se aşteaptă să depisteze "bosonul lui Higgs", denumit în literatura de specialitate şi "particula lui Dumnezeu" - particula încă neobservată şi nedemonstrată, dar veriga lipsă pe seama căreia fizicienii pun crearea materiei. Nu seamănă foarte tare povestea asta - deşi mai "ştiinţifizată" - cu o altă poveste celebră, Turnul lui Babel?

Cercetătorii ştiu că, dacă experimentul reuşeşte, el poate explica însăşi formarea Universului, cu tot ce înseamnă el, inclusiv aşa-numita "materie întunecată" (materia nedetectabilă care ar fi majoritară în Univers şi datorită căreia există atât de multă forţă gravitaţională în spaţiu, inexplicabilă prin existenţa corpurilor cereşti observabile), dar şi cu găurile negre (puncte foarte dense de materie cu o forţă gravitaţională imensă) aferente. Ei, din cauza acestora, unii cercetători se tem. Doi oameni de ştiinţă, Walter Wagner şi Luis Sancho, avertizează că experimentul ar putea crea găuri negre suficient de mari încât să înghită tot Pământul. Asta îmi aminteşte de un alt epidsod celebru din istorie: E pur si muove!



Am încercat mereu să înţeleg fizica în sensul ei de ştiinţă a existenţei. Nu ştiu dacă experimentul va reuşi - a mai existat unul similar în SUA, dar pe o suprafaţă mai redusă, care însă a eşuat. Dar dacă reuşeşte, mi se pare fenomenal să fim contemporanii lui.

Niciun comentariu:

Nu gasesti ce cauti? Incearca aici...